marți, 15 februarie 2011

Teoria Conspiratiei - Embargo in VJ



Orice om îsi ridică antenele în momentul în care aude o teorie conspirativa. Aceste teorii sunt interesante, sunt captivante, uneori amuzante şi rezolvă foarte uşor multe probleme. Mai urât este atunci când eşti victimă într-o astfel de teorie.
Am să vă spun şi eu una clădită pe diferite poveşti şi bârfe ale oamenilor din Valea Jiului. Se spune că toate chestile nasoale care s-au întâmplat în vale dupa '89, i se datorează unui singur om, care se răzbună pentru că minerii (manevraţi politic şi chemaţi în capitală cu acordul lui) i-au dat jos guvernul la un moment dat. Dacă ne gândim bine, în timpul în care partidele lui au fost la guvernare minerii şi implicit oamenii din vale au avut probleme mari (disponibilizări, întârzierii ale salariilor,implicare politică în structuri sindicale, etc.),deci putem spune că el este vinovatul.
Oamenii vorbesc şi se aud tot felul de poveşti care mai de care mai interesante. Una din povesti este despre fabrica Tesma din Lupeni, şi am auzit-o de la o doamna care a fost secretara fabricii. Prin '96, fabrica a început să nu mai meargă, iar statul a găsit soluţia genială să o scoată la vânzare. Imi spunea doamna secretară că timp de câteva luni în fiecare săptamână veneau câte doi-trei investitori, români sau străini, interesaţi de fabrică. Dintre aceştia câtiva mai hotărâţi au plătit bani avans sau au facut investiţii în fabrică.Unul din ei a ajuns în stadiul în care a comandat câteva sute de maşini de cusut, dar a renunţat în momentul în care maşinile i-au fost blocate în vamă vreo două luni fără nici o explicaţie. A plecat şi el la fel ca şi ceilalţi, adică fără fabrică. Oare ce i-a oprit pe acesti investitori. Zona era declarată zonă defavorizată şi automat aveau unele beneficii, fabrica oferea facilităţi foarte bune (poziţionare,spatiu,spaţii de birouri), iar în zonă se găsea forţă de muncă foarte ieftină şi foarte bine calificată. Aici erau oamenii cu experienţă în domeniu şi tineri foarte bine pregătiţi la unul din putinele licee cu profil chimic din zonă. Mai pe scurt era locul perfect pentu un om de afaceri, se puteau face bani foarte uşor ... dar poate era interzis. Interesanta poveste nu? Probabil mai sunt şi altele da nu le ştiu eu.
Un alt lucru suspect mi s-a părut în 1999 când o Comisie Economica a Senatului a încercat un dialog cu minerii aflaţi în grevă, iar vinovatu' (preşedintele senatului la aceea vreme) nu a fost de acord, cam fără motiv.
Dacă ne uităm la starea în care se află economia Văii Jiului putem spune că acest embargo economic a funcţionat precum o instalaţie hidraulică pentru transportul cărbunelui inventată de aceaşi persoană. E doar o teorie, dar ca orice teorie poate fi adevărată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu